Barajele de la Porţile de Fier şi migraţia de reproducere

Migraţia de reproducere este parte integrantă din ciclul de viaţă natural al tuturor sturionilor din Dunăre, ceea ce îi face în mod special sensibili la impactul barierelor fizice, cum ar fi barajele.

După construirea barajelor, peştii nu mai pot ajunge la locurile de reproducere din amonte. Astfel îngrădite, populaţiile de sturioni pot experimenta efectele negative ale consangvinizării şi pierderea variabilităţii genetice.

Iron Gates dam© Suzanne Ebert

Iron Gates dam
© Suzanne Ebert

Amplasat în aval de cheile Porţilor de Fier (Djerdap) care despart România de Serbia, complexul Porţile de Fier reprezintă cel mai mare baraj hidroelectric şi rezervor de apă din lungul Dunării. Sistemul este alcătuit din două baraje principale, Porţile de Fier I şi II, construite în anii 1972 şi respectiv 1985, la km 942, respectiv 863, în amonte de Delta Dunării. Impactul acestora a constat în limitarea migraţiei sturionilor până la km 863 şi izolarea locurilor de reproducere situate în bazinul mijlociu al Dunării. Porţile de Fier sunt exploatate în comun, de către România şi Serbia.

După terminarea lucrărilor la barajul Porţile de Fier I, capturile de morun (Huso huso) şi nisetru (Acipenser gueldenstaedti) au atins un nivel maxim, deoarece mulţi sturioni aflați în migrație au rămas captivi în aval debaraj. În perioada 1972-1976, aici au fost pescuite 115,7 tone de morun şi nisetru, cu 25% mai mult decât cantitatea totală pescuită în decursul celor 5 ani anteriori construirii barajului. După 1976  însă, capturile au scăzut dramatic, ajungând la doar 37,3 tone în perioada 1980-1984 când s-a construit barajul Porţile de Fier II și, de atunci, populaţiile au continuat să scadă.

Barajele de la Porţile de Fier nu sunt prevăzute cu structuri de tipul pasajelor pentru peşti sau al canalelor de derivaţie care să faciliteze migraţia peştilor. Cu toate acestea, capturile sporadice de sturioni migratori mai sus de Porţile de Fier arată că există indivizi, puțini la număr, care pot trece prin ecluzele utilizate de nave. De aceea, WWF sprijină Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), Strategia UE pentru Regiunea Dunării (EUSDSR), precum şi alţi parteneri, pentru a găsi soluţii astfel încât sturionii să poată trece de cele două baraje. Acest lucru ar reprezenta o realizare importantă pentru conservarea sturionilor din Dunăre, precum şi pentru dublarea ariei lor de răspândire, prin crearea a aproape 1000 de km  de fluviu în stare de curgere liberă (până la  barajul de la Gabcikovo din vestul Slovaciei).